EXCLUSIV | Mihai Trăistariu e hotărât să facă economii în 2024 + Câți bani face pe an
Mihai Trăistariu e pus pe fapte mari în 2024. Pandemia l-a învățat să fie mai cumpătat așa că artistul va face super economii și va investi în garsoniere și apartamente pentru că face bani frumoși din inchirierea acestora. În ceea ce privește viața sa privată, artistul a trecut printr-o despărțire chiar în luna decembrie a anului trecut însă nu renunțat la ideea de a găsi dragostea și a avea o relație serioasă și de durată la un moment dat, ba chiar și doi copii, atunci când o să le vină vremea, exact așa cum ne-a declarat, în exclusivitate, pentru Ciao.ro!
Ce face Mihai Trăistariu în noul an, 2024? Ai reușit să faci împrumutul la bancă pentru cele 4 case pe care vroiai să le mai cumperi, ca să te dezvolți? Parcă era vorba de 300.000 de euro…
Pentru noul an am planuri mărețe, ca de obicei! Îmi fac liste întregi, eu așa umblu, cu liste pe mese, ce am de făcut azi, ce am de făcut săptămâna asta, luna asta și anul ăsta. Am multe lucruri de făcut și altfel uit, am multe pe cap. Cu apartamentele am demarat deja, fac cu împrumut la bancă, nu cu banii jos pentru că nici nu îi am. Mai am un singur demers și o să mă sune banca și merg să semnez. Unul dintre apartamente este gata anul ăsta iar celelalte sunt gata anul viitor. Sunt apartamente de lux.
Dacă prin vară îl închiriez și pe acesta e ok, dacă nu, de prin septembrie octombrie sigur și e numai bine și îl țin tot anul deschis. Pe cele 6 pe care le aveam deja le deschidem doar vara. Cel mare e de 5 stele, are piscine de lux în complex, spa-uri, 10 restaurante, magazine, e un complex uriaș. De aceea am vrut să îmi iau un apartament acolo și nu exclud nici ideea de a mă și muta acolo. Dar deocamdată unul din cele 4 apartamente este gata, are 7 clădiri și atunci unul este gata acum iar celelate anul viitor. Încerc să demaraz de anul acesta și vedem cum iese!
Mihai Trăistariu e hotărât să facă economii în 2024
Cât de bine ai câștigat în 2023 din imobiliare? Se poate spune o cifră de afaceri?
Eu câștig din închirierea apartamentelor pentru turiști în jur de 30.000 de euro vara, adică iulie și august, atât câștig, restul nu se pun. Mai vin oameni și în iunie și puțin în septembrie dar nu poți să îi pui la socoteală. După iulie și august când trag linie îmi rămân cam 30.000 de euro și îmi convine.
Mai ești supărat pe Dumnezeu? Ai avut o perioadă în care ai renunțat la credință din cauza decesului mamei tale! Cum se prezintă situația acum?
În ceea ce privește relația mea cu Dumnezeu eu sunt împăcat acum cu el, suntem prieteni! Când a murit mama mea m-am supărat foarte tare pentru că eram credincios, mergeam la biserică, îl tot rugăm să o țină în viață dar nu funcționează așa lucrurile. Poate că a luat-o la el pentru că așa trebuia. Am fost supărat vreo lună de zile și mă gândeam cum nu mi-a ascultat mie rugăciunile și a luat-o. Până la urmă mi-a trecut supărarea și înțeleg că lucrurile astea vin de la sine și că orice are un sfârșit. Mi-au mai murit de atunci animăluțe, diverși prieteni și am înțeles că așa e natura lucrurilor. Deci m-am împăcat cu Doamne-Doamne.
În materie de înfrumusețare la ce te-ai mai gândit să încerci anul acesta?
În materie de înfrumusețare nu m-am mai gândit la nimic anul asta. Eu nu fac niciun artificiu, în afară de implantul de păr din 2015 nu fac absolut nimic. Acum vreau doar să îmi las părul lung și îmi stă ca naiba și tot postez cum crește și se așează cam nasol dar vreau să îl prind în coadă, să îmi mai schimb look-ul. Mai fac câte o baie cu sare, dar pentru sănătate, reumatism sau ceva, nu am încă nimic, nu am dureri, sper să nu mă apuce. Am grijă de tenul meu prin mâncatul vegeratian, vegan, nu mănânc carne și atunci nu prea am tenul îmbâcsit, încerc să scot grăsimea, colesterolul, îmi fac mai multe pentru animale pentru că eu am asociație pentru animale, cu căței, cu pisici, mai mult să nu moară animalele, de asta m-am făcut vegan de o săptămână, să vedem cât rezist.
În rest nu prea mă preocup chiar mă ceartă pe la frizerii, pe la saloane când mai merg, de ce nu mă dau cu cremă sau nu fac alte chestii, nu am rabdare și nu am timp, las lucrurile natural că așa e mai frumos. În schimb, dorm foarte mult, și câte 12 ore, azi m-am trezit la 11.05. Mă culc la 22.23-00 noaptea, citesc puțin înainte de culcare, un capitol din ceva, tot îmi cumpăr cărți, și apoi mă culc și dorm foarte mult, 9-10-11 ore. Dorm foarte mult și sunt foarte odihnit și cred că și acest lucru ajută la ten și la sănătate.
Mihai Trăistariu e hotărât să facă economii în 2024
O nouă iubită pentru Mihai Trăistariu în 2024? Nu ai niciun regret în acest sens că nu ai reușit să te așezi la casa ta până acum? Să ai un copil al tău?
Ultima relație s-a terminat în decembrie anul trecut și nu mai am stresul și panica de la 20 de ani pentru că nu am o relație. Îmi scriu o grămadă de fete, nu e asta o problemă. Când vreau să ies, ies. Nu m-am mai legat la cap pentru că sunt puțin descurajat pe partea de relație de lungă durată dar probabil că o să îmi revin. Deocamdată las lucrurile mai simplu. Prea mă agitam, mă încordam, „unde ești”, „caută-mă”, aveam o disperare inutilă când eu sunt oricum abordat din toate părțile și nu e necesar să fac atâta tam-tam. Lucrurile astea vor veni de la sine. Sunt încă tânăr și în putere.
Îmi plac copiii, într-adevăr, noi suntem 4 frați, la maică-mea au fost 15 frați, la taică-miu au fost 10 frați așa că moștenesc cumva chestia asta cu copii mulți, îmi place să am casa plină și o să vreau la un moment dat să fac și copii. La început vroiam vreo 10-12, când dădeam declarați pe la 20 de ani, dar acum, după ce am trăit jumătate de viață, parcă nu mai vreau chiar așa. Mi se pare mai greu să îi ții, să îi duci la școală, să îi crești, să îi hrănești, să stai după mofturile lor, după spitale, alergătura asta nu te ajută nici pe tine, nici pe copii. Cumva doi copii cred că sunt mai mult decât suficienți dar să vedem cu cine! O să apară. Când trebuie, o să apară și dragostea! Nu am absolut niciun regret deci copii o să am sigur!
Ce îți dorești să schimbi la tine în 2024?
Pentru 2024 nu mi-am propus să fac schimbări mari, am devenit un pic mai strângător, mai econom, mai strâng și un ban la bancă, vreau să investesc în fiecare an în apartamente ori la malul mării ori la munte, mi se pare că e un câștig. Din toate ale mele am și apartamentele astea am și concerte care au revenit și am și o Academie de Arte în Constanța cu tot felul de cursuri și din toate astea fac în jur de 100.000 de euro pe an. M-am gândit că dacă tot îi fac trebuie să îi investesc, să nu îi risipesc aiurea și în fiecare am o să îmi iau câte un apartament sau o garsonieră. O să încep de acum, cu banii jos, fără bănci, dar acum am demarat așa și o las așa. În fiecare an am zis să fac asta. Tot vroiam să îmi fac un hotel dar e mai greu. E mai simplu să ai apartamente pentru că în cazul în care ai nevoie de bani este mai simplu să le vinzi mai ușor și mai repede.
O să îmi formez acest obicei ca să investesc în ceva, e și investiție, ele și produc mai departe. O să mă pun astfel la punct financiar ca să nu mai sufăr, să nu mai trăiesc ce am trăit în pandemie. Pandemia m-a învățat să fiu strângător, econom, să investesc și să stau în banca mea cu cheltuielile! Aici ar fi schimbarea, că vreau să fiu cu cheltuielile la punct, în rest.anul trecut am început un album de petrecere, cu hore, sârbe, pentru nunți, botezuri, petrecere. Mai am 6 piese de făcut, deja patru piese sunt gata, le-am promovat pe la emisiuni. În 2024 o să tremin acest album, altfel, alerg, concertez, de toate.
Mihai Trăistariu e hotărât să facă economii în 2024
Pe plan muzical ce ți-ai propus să faci în acest an? Mai încerci la Eurovision?
Cu Eurovisionul sunt supărat pentru că nici la ora asta televiziunea nu a anunțat ceva concret. Eu tot citesc pe forumurile de pe Facebook, sunt zvonuri că a ales televiziunea două fete și vor concura între ele și una câștigă. Mi se par așa niste tâmpenii chestiile astea! Sunt doar zvonuri, neconfirmate, dar dacă ar fi așa înseamnă că sunt niște măgării făcute cu casele de discuri care promit că vin ele cu banii. Bogații întotdeauna vor lua locul talentaților! Dacă se va întâmpla așa și în România înseamnă că și Eurovisionul s-a stricat, așa cum Mamaia sau Cerbul de Aur s-au stricat și s-au închis, sper să nu pățim așa, să vedem. Eu aveam o piesă din Finlanda, foarte bună, dacă era să fie preselecție obișnuită, mă inscriam clar dar dacă e să trimită pe cineva din oficiu că a dat un telefon și a băgat un plic în buzunar atunci e nasol.
În ce relații ești acum cu Costi Ioniță?
Cu Costi Ioniță sunt prieten acum, noi nu am avut discuții decât atunci când s-a spart Valahia. De atunci am vorbit de o mie de ori, nu a fost vorba de o împăcare pentru că nu ne-am certat la modul ăla, pur și simplu s-a spart trupa, că nu a mai mers, cum s-au spart toate trupele și la ora asta colaborăm, chiar am făcut un colind, el a făcut un colind cu mai multe vedete, cu Minodora, Culiță Sterp, cu Ioana Ignat, și am participat și eu la colindul ăla și i-am zis spus chiar să îmi scrie o piesă pentru Eurovision dacă are vreodată idee. A zis că încearcă, deci mă înțeleg foarte bine cu Costi!